Cum va fi vremea în zilele de Paște și în Noaptea de Înviere

Cum va fi vremea în zilele de Paște și în Noaptea de Înviere
Publicat: 06/04/2018, 16:52
Actualizat: 27/03/2019, 10:39

„Vineri va fi o schimbare în aspectul vremii. Dacă miercuri și joi am avut o vreme frumoasă, cu temperaturi de până la 25 de grade Celsius, de vineri vremea se schimbă, atât ca aspect cât și din punct de vedere termic, pentru că vor apărea ploi în mare parte din țară, ce vor fi mai însemnate în zonele montane și de sud-vest. Vineri, temperaturile vor marca o scădere, astfel încât vor ajunge în jurul celor normale pentru această perioadă, asta însemnând la nivel național între 9 și 19 grade, cu cele mai scăzute valori în Estul Transilvaniei și în nodul Moldovei”, a declarat pentru MEDIAFAX, Alina Șerban, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Potrivit reprezentantului ANM, sâmbătă, vremea se mai ameliorează sub asepectul precipitațiilor. Ploile vor mai apărea doar cu caracter local prin nordul teritoriului și în zonele montane, iar în restul țării cerul se va degaja, însă, temperaturile vor fi comparabile cu cele de vineri, între 11 și 20 de grade la nivel național.

„Duminică se încălzește ușor în regiunile intracarpatice, în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, unde la amiază valorile termice vor trece de 20 de grade Celsius, însă, în celelalte regiuni, între 14 și 20 de grade. De asemenea, va fi vânt în partea de sud a teritoriului. În noaptea de Înviere va fi frumos ca aspect, fără precipitații, cu temperaturi situate între 4 și 9 grade și 7-8 grade în zona Capitalei”, a mai precizat meteorologul.

Potrivit sursei citate, luni va fi cea mai frumoasă zi din această perioadă cu temperaturi de peste 20 de grade, și chiar 25 de grade în zonele vestice.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Salariul minim se va calcula diferit! Directiva care explică noua formulă: Pot include 60% din...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Momentul în care premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. Care este starea lui după...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
×